14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Aeroportul Internaţional Timişoara trece la programul de iarnă pe cursele interne

De pe aeroportul din Timişoara zilnic se operează între 5 şi 7 curse aeriene spre Bucureşti şi câte 1 zbor zilnic care face legătura aeriană direct cu Iaşi şi alternativ cu destinaţia Cluj-Napoca.

În programul perioadei de iarnă al zborurilor, care a intrat în vigoare în 26 octombrie 2016 şi care va fi valabil până în 25 martie 2017, săptămânal vor fi operate 46 de zboruri spre Bucureşti, dintre care 32 de zboruri vor fi operate de către compania aeriană Tarom, iar 14 zboruri vor fi operate de către compania aeriană Ryanair.

Astfel, de luni până vineri, compania Tarom operează zilnic câte 5 zboruri spre şi dinspre Bucureşti, în zilele de sâmbătă operează câte 3 zboruri, iar duminica operează un număr de 4 zboruri spre aceeaşi destinaţie. Compania aeriană Ryanair operează zboruri spre şi dinspre Bucureşti cu o frecvenţă de 2 curse pe zi.

De asemenea, zilnic, compania Blueair operează câte 1 zbor care face legătura cu destinaţia Iaşi, iar în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică aceleaşi curse au prevăzute escale care fac legătura şi cu destinaţia Cluj-Napoca.

Comparativ cu programul zborurilor perioadei de vară, ce tocmai s-a încheiat, numărul curselor săptămânale care asigură legătura cu aeroportul din Bucureşti aproape s-a dublat, acesta crescând de la 26 de curse care erau operate de compania aeriană Tarom.

“Legătura aeriană cu cele trei oraşe importante din ţară, respectiv Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, va fi completată de la mijlocul anului 2017 cu un alt oraş de referinţă mai ales pentru perioada destinată vacanţelor estivale, Constanţa. Am avut ca obiectiv în ultimii ani creşterea numărului de destinaţii şi a fecvenţelor de operare pentru zborurile către destinaţii din România. Începând cu acest sezon de iarnă, putem afirma că am reuşit. În lipsa unei alternative viabile de transport cu trenul sau auto, din punct de vedere al confortului şi al duratei călătoriei, considerăm că această reuşită a activităţii aeroportului Timişoara vine în interesul mediului de afaceri regional şi a opţiunilor turistice ale cetăţenilor din regiunea de vest a României”, a declarat directorul aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Informaţii referitoare la programul zborurilor pot fi accesate pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro.

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Citește și :