4.1 C
Timișoara
duminică 8 februarie 2026

Adrian Orza îl somează pe Robu să se supună testului anti-plagiat! Ca să nu existe dubii în privința onestității sale intelectuale!

Într-o interesantă postare pe Facebook, fostul viceprimar al Timisoarei, Adrian Orza, îi solicită primarului Robu să-și pună teza de doctorat la dispoziția comisiilor abilitate, pentru a înlătura orice urmă de dubiu în privința onestității sale intelectuale și științifice. Demersul, spune actualul consilier municipal independent, ar fi o măsură firească și s-ar încadra perfect în campania de ,,curățenie” a spațiului public autohton, cerută și la Timisoara de președintele Iohannis! Iată mai jos textul consilierului local Adrian Orza:

În lumina celor spuse luni la Timişoara de preşedintele României, domnul Klaus Johannis (plagiatul e un furt/cei care au plagiat trebuie să plece din funcţii) cred că e nimerit ca cei care au obţinut astfel de titluri universitare şi fac parte din politica locală timișoreană sau deţin funcţii în aparatul de stat în plan local să facă publice lucrările care au stat la baza acestora, iar cei în drept să le verifice. Şi cei care au plagiat să suporte rigorile enunţate de domnul preşedinte.

PS: Domnul profesor dr. inginer Nicolae Robu-primarul Timişoarei- ar putea iniţia acest demers- ca prim cetăţean al urbei, cu propriul doctorat, arătând că oraşul nostru e fruncea şi îşi merită pe deplin statutul de Capitală Culturală Europeană 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Aradul Nou, orașul dispărut de pe hartă dar prezent în continuare pe malul Mureșului

Banatul, ca entitate geografică distinctă și, ulterior, administrativă, are hotarele relativ bine stabilite încă de la trecerea acestei părți de lume sub administrația habsburgică....

Alertă de iarnă aspră în Banat! Se întorc ninsorile, viscolul și gerul

ANM a emis duminică o informare meteorologică valabilă pentru toată țara, prin care anunță ninsori, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii. Episodul...

Citește și :