Adăpost improvizat în Calea Buziaşului, eliminat de poliţiştii timişoreni

97

Curăţenie în Calea Buziaşului! Poliţiştii locali din Timişoara au descoperit un adăpost improvizat pe strada Chevereşului. Toată zona arăta ca un depozit de gunoaie. Colibele au fost distruse, iar zona curăţată.

În colibe trăiau două persoane, una din Timişoara şi una din Voiteg, judeţul Timiş.

„Polițiștii locali au demarat procedurile pentru îndrumarea către localitatea de domiciliu, iar în cazul celei din Timișoara s-a luat măsura îndrumării către serviciile sociale, și au trecut la igienizarea zonei cu sprijinul reprezentanților societății de salubrizare Retim, care a strâns din locația respectivă peste patru camioane de deșeuri”, transmite Poliția Locală Timișoara.

De la începutul anului, poliţiştii locali au descoperit 29 de adăposturi care sunt adevărate focare de infecţii. Toate au fost distruse şi zonele ecologizate. Poliția Locală face apel către timișoreni ca, în cazul în care au cunoștință despre astfel de locații cu adăposturi ridicate de oameni ai străzii, să sesizeze faptele la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 pentru ca polițiștii locali să se poate deplasa la fața locului pentru a lua măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.