Acuzații grave la adresa Doinei Frunzăverde în bătălia pentru viitorul Parlament! Vezi cine o ,,pune la zid” pe soția fostului ,,stăpân” al Carașului!

603

Eugen Răduca loveşte din nou în Doina Frunzăverde. De data aceasta, nu în rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, ci în preşedintele Senatului UEM şi, totodată, proaspăt politician şi viitor candidat la alegerile parlamentare din 11 decembrie!

Contestatar vehement al managementului rectorului Doinei Frunzăverde, Eugen Răduca acuză acum că a fost solicitat să participe la o ședință a Senatului UEMR în condițiile unor prevederi pe care nu le-a mai întâlnit pe undeva. Răduca susţine că a fost invitat doar pentru a fi la număr, neavând drept de vot, la acordarea demnității de cadru didactic invitat unui număr de cinci persoane, propunerea aparţinându-i Doinei Frunzăverde. Legea educației naționale permite senatului universitar aprobarea, pe o durată determinată, să invite în cadrul instituției de învățământ superior cadre didactice universitare și alţi specialiști cu valoare recunoscută în domeniu, în calitate de cadre didactice universitare asociate invitate.

„Contrar comportamentului obișnuit, prof. Frunzăverde a fost foarte grăbită de această dată, a citit, cu viteză, câte ceva din CV-urile fiecăruia, cam pe sărite și cam pe diagonală. După fiecare prezentare citită, pe nerăsuflate, solicita votul senatorilor. Consider că, poate, cu excepția, d-lui T.M, niciunul dintre ceilalți nu se încadrează în condițiile precizate de lege pentru acordarea demnității în discuție. Aș mai adăuga că fostul Președinte al Tribunalului Caraș-Severin, conform unor documente publice, a fost demis din această funcție în urma unei anchete a CSM, fapt pe care l-am precizat și în plenul Ședinței Senatului UEMR. Opinia, exprimată aici de subsemnatul, este întărită de faptul că, din discuții, a reieșit faptul că, fiecare dintre cei amintiți mai sus nu îndeplinesc condițiile cerute de UEMR pentru a susține activități de curs și a fost propusă această soluție pentru a distribui unele discipline vacante neacoperite de cadrele didactice titulare din UEMR”, susține Răduca.

Acesta apreciază că, la fel ca și în anii precedenți, se puteau acordarea derogări acestor persoane de către Senatul UEMR, pentru a-și putea desfășura activitățile didactice de curs în regim de plata cu ora: „Mă întreb și întreb: oare ceea ce s-a întâmplat nu este cumva o metodă rafinată prin care se urmărește cumpărarea unor favoruri ale unora dintre cei cărora li se atribuie această demnitate, având în vedere faptul că se apropie alegerile parlamentare?”

Sursa: Express de Banat

LĂSAȚI UN MESAJ