9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Actorul Andras Istvan Demeter, fost director al Teatrului Maghiar din Timișoara, urmărit penal în dosarul devalizării Radio România

Fostul director al Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara, actorul Andras Istvan Demeter, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în dosarul devalizării bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi conflict de interese.

“Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2014, acesta ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), în urmă cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora s-au obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei”, au precizat procurorii.

În acelaşi dosar, mai sunt cercetaţi penal preşedintele – director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, dar şi actuali sau foşti membri ai Consiliului de administraţie ai SRR printre care Alexandru Ducu Bertzi, Adrian Moise, Adelina Rădulescu, Ileana Savu, Ana Florea, Mirela-Ioana Fugaru, Mihai Voicu, Stejărel Olaru şi Doina Moşneag.

Înainte de a formula aceste acuzaţii, procurorii au efectuat mai multe percheziţii la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi la sediul şi punctul de lucru aparţinând unei societăţi comerciale cu care SRR a desfăşurat relaţii comerciale, fiind puse în executare 11 mandate de aducere.

Reamintim că, în perioada 2010 – 2012, Demeter Andras a deţinut funcţia de preşedinte – director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, din care şi-a dat demisia, acuzând nerespectarea de către autorităţile competenţe ale statului a dispoziţiilor imperative ale Legii de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :