Acțiune de salvare cu totul specială a pompierilor cărăşeni (FOTO)

264

Două intervenţii inedite au avut pompierii militari de la ISU „Semenic” în cursul zilei de vineri, inedite atât prin specificul intervenţiei cât şi prin obiectul salvării. Operaţiunea inedită de salvare a început cu o provocare pentru Detaşamentul de Pompieri Oraviţa, care au fost solicitaţi să intervină la salvarea unei vaci prinse între nişte ziduri la Greoni, pentru ca, doar câteva ore mai târziu, colegii lor de la Moldova Nouă să fie solicitaţi să intervină pentru salvarea unui viţeluş.

Prima provocare a venit pentru pompierii militari din Oraviţa care au fost chemaţi să salveze o vacă  care se prinsese între nişte ziduri la Ferma Greoni.

La doar câteva ore după aceasta telefonul a sunat din nou, de astă dată de la Moldova Nouă unde un viţeluş căzuse într-un puţ neacoperit. Operaţiunea a fost foarte dificilă deoarece adâncimea acestuia era de aproximativ 3 metri. „Ambele intervenţii au fost reuşite, pompierii militari reuşind salvarea celor două animale” ne-a comunicat slt. Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.