Şoc la ACS Poli! Gruparea încheie anul fără președinte. Liviu Anton şi-a dat demisia

332

Continuă despărțirile de la ACS Poli Timișoara, președintele Liviu Anton fiind ultimul ce a decis să părăsească clubul de la Liga I.

La doar două zile după încheierea stagiunii 2015, lista plecărilor de la ACS Poli Timișoara se îngroașă. Semnalul l-a dat portarul Eduard Pap, care și-a reziliat contractul pe cale amiabilă. I-au urmat exemplul alți trei jucători, Adrian Poparadu, Georgi Sarmov și Rufino Segovia. Mijlocașul român nu a mai prins lotul și decizia de reziliere este oarecum logică, în timp ce bulgarul nu s-a evidențiat cu performanțe pozitive, ci din contră. În fine, Rufino a evoluat foarte puțin și minutele jucate nu a impresionat. ”Vor pleca pe cale amiabilă” au anunțat șefii clubului.

Surprinde însă plecarea președintelui clubului Liviu Anton. Fostul număr 1 al clubului și-a dat demisia din funcție după cum a anunțat primarul Nicolae Robu în cadrul unei emisiuni televizate. ”Liviu Anton și-a dat demisia din funcția de președinte al echipei”, a spus Robu fără să precizeze cine va fi înlocuitorul acestuia.

Liviu Anton a fost contestat în mai multe rânduri de către suporterii timișoreni, care au considerat că nu s-a implicat suficient în dezvoltarea grupării.

Acesta a iscat un veritabil război în rândul fanilor după ce a anunțat viitoarea fuziune între ACS Poli și ASU Poli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.