ACS Poli are președinte nou; Soljic a fost pus pe liber

239

Radu Birlică este noul președinte al clubului de fotbal ACS Poli. Fostul vice al prim-divizionarei îi va succede în funcție lui Sorin Drăgoi în fruntea grupării timișorene.

Nicio surpriză la alegerea noului președinte al clubului de Liga I. Sorin Drăgoi și-a depus demisia din funcție în luna octombrie, înaintea alegerilor de la Liga Profesionistă de Fotbal. Iar urmașul său în fruntea grupării bănățene va fi Radu Birlică. Numirea sa era previzibilă și cunoscută apropiațiilor clubului.

Birlică a ocupat funcția de director de marketing la ACS Poli în vara anului trecut. După câteva luni a fost avansat în funcția de președinte. Numirea sa a fost stabilită în ședința de vineri dimineață a Consiliului Director.

Prima măsură a noului președinte a fost îndepărtarea mijlocașului Josip Soljic. Croatul căzuse în dizgrație în urma evoluției penibilă din partida de Cupă cu FCSB. ”Clubul nostru a reziliat astăzi, 8 decembrie, de comun acord, angajamentul cu jucătorul Josip Soljic. Cu această ocazie, îi mulțumim mijlocașului pentru perioada petrecută la Poli Timișoara și pentru contribuția avută la spectaculoasa salvare de la retrogradare în stagiunea trecută”, este comunicatul emis de clubul violet.

Soljic a evoluat în 33 de meciuri pentru Poli în ultimul sezon și jumătate și a marcat un gol. Evoluțiile sale au intrat sub lupă după informațiile apărute conform cărora ar fi avut legături cu lumea pariorilor.

ACS Poli merge mâine la Cluj-Napoca pentru partida cu liderul la zi al Ligii I. ”O remiză ne-ar mulțumi în acest joc”, este mesajul transmis de antrenorul Ionuț Popa înaintea partidei cu CFR-ul lui Dan Petrescu. Jocul are loc sâmbătă seara, ora 20.

LĂSAȚI UN MESAJ