Accident spectaculos, provocat de tineri teribiliști. E un miracol că au scăpat cu viață!

653

Un accident, din fericire doar spectaculos, a avut loc în această dimineață în jurul orei 6, la ieșirea din Reșița spre cartierul Țerova. Un autoturism Ford a ieșit de pe carosabil, a urcat pe trotuar, a rupt un stâlp de iluminat public după care efectiv a zburat mai bine de 100 de metri și a aterizat în albia pârâului Țerova unde s-a oprit. Dar, nu înainte de a se da de câteva ori de-a dura.

 Martorii spun că din mașină au ieșit 5 sau 6 tineri cu vârsta de aproximativ 16-18 ani, care ,,s-au adunat” puțin, după care ai luat-o la fugă care-ncotro. Din fericire, numai norocul a făcut ca acest teribil accident să se petreacă cu doar câteva minute înainte de terminarea schimbului 3 la Autoliv, moment în care câteva sute de oameni pleacă spre casele lor și traversează zona respectivă. Unii cu mașinile, alții cu autobuzul, alții pe jos.
La locul accidentului au sosit mașinile ambulanței, ale pompierilor și polițiștii care au început cercetările. Cu toate că imaginea mașinii făcute praf și a stâlpului rupt de duc cu gândul la altceva, din fericire, la locul accidentului nu a fost găsită nici o victimă. Norocul tinerilor a fost în vegetația din albi pârâului care a atenuat șocul. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili exact ce s-a petrecut acolo.

Martorii spun că mașina avea viteză foarte mare – peste 150 de km la oră iar acolo este o porțiune perfect dreaptă de drum și mulți o confundă cu o pistă de curse, probabil. Limita de viteză a fost stabilită la 30 de km la oră. Se pare că pentru tinerii din această dimineață, pista a fost una de decolare. Oamenii spun că în zona Dealului Crucii și a Mociurului, mai ales noaptea, tinerii circulă frecvent fără carnet îngrămădiți claie – peste grămadă în mașoni fără numere sau cu ,,numere dă pă Spania sau Franța”.

sursă: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ