Accident grav cu șase victime pe autostradă! S-a solicitat echipajul de descarcerare și elicopterul Smurd

773
elicopter smurd

Un bărbat a murit şi alte cinci persoane au fost rănite grav, marţi, în urma impactului dintre două autoutilitare, pe Autostrada Sibiu – Deva, în zona viaductului de la Aciliu, judeţul Sibiu, un elicopter SMURD fiind solicitat pentru una dintre victime, care este inconştientă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, impactul s-a produs după ce o autoutilitară a lovit alt vehicul oprit pe banda de urgenţă.

„Accidentul s-a produs pe A1, km. 276 Sebeş – Sibiu, zona Aciliu, posibil pe fondul neatenţiei în conducere. Şoferul unei autoutilitare a intrat în coliziune cu altă autoutilitară oprită pe banda de urgenţă. O persoană a decedat, din auto vinovat”, a spus Welter.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat că şase persoane au fost implicate în accident, trei fiind scoase din maşini cu ajutorul echipajului de la Descarcerare.

La locul producerii accidentului a fost solicitat un elicopter SMURD pentru a prelua o victimă, aflată în stare de inconştienţă.

Traficul se desfăşoară restricţionat pe banda a doua.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.