3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

A salvat viața unui om de pe stradă

Aflat în timpul liber, la intersecția dintre strada Mareșal Alexandru Averescu și Calea Martirilor,  în Timișoara, în data de 23 mai 2016, în jurul orei 18.15, plutonierul major Albu Florin a observat un grup de persoane și un bătrân așezat în poziție laterală.
Fiind paramedic SMURD, s-a deplasat lângă persoană, a verificat respirația, pulsul și, întrucât nu le avea, a început manevrele de resuscitare cardio-pulmonară.

albu florinDupă două minute, pulsul bătrânului a revenit și a început să respire, însă au fost continuate manevrele salvatoare de viață până la sosirea ambulanței SAJ.
După aproximativ 5 minute a fost predat, cu puls, serviciului județean de ambulanță.

În data de 1 iunie 2016, subofițerul s-a deplasat la spital pentru a se interesa de starea persoanei. Bătrânul este în stare stabilă, urmând a fi externat în zilele următoare.

Pentru profesionalismul şi modul exemplar în care a acționat, plutonierul major Albu Florin a fost felicitat de conducerea ISU Timiș.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :