A reușit! Fără șerpași, fără oxigen, timișoreanul Horia Colibășanu a ajuns în cel mai înalt punct de pe Terra

215

În această dimineaţă, la ora României 6.20, a urcat pe Everest, cel mai înalt munte din lume, după un drum lung de 12 ore. „A fost oribil de greu şi foarte, foarte frig”, a spus Horia Colibășanu, cel mai cunoscut alpinist român.

Horia a urcat fără oxigen şi fără ajutorul unei echipe de şerpaşi, aceasta fiind cea mai performantă expediţie românească.

colibasanu-2Everest este al 8-lea vârf de peste 8000 m din palmaresul lui Colibăşanu şi reprezintă o premieră pentru România având în vedere ascensiunea prin practicarea alpinismului pur.

După o perioadă în care a stat în tabăra de la 7700 m pentru acomodare și pregătirea ascensiunii finale, în 13 mai a început să urce spre vârf. Ieri a mai avut o operire în tabăra de la 8300 m, unde și-a lăsat echipamentul de care a nu avea nevoie pentru ultima porțiune, iar azi dimineață a ajuns în cel mai înalt punct de pe Terra.

Succesul lui Horia Colibășanu nu a trecut neobservat. Printr-un comunicat, viceprimarul Dan Diaconu îl felicită pe alpinistul timișorean:

Felicitări, Horia Colibăşanu!

Astăzi, alpinistul timişorean a reuşit performanţa de a urca pe Everest, înregistrând o premieră pentru România în stilul alpinismului pur, după o ascensiune dificilă care a durat 12 ore. Suntem mândri că suntem parteneri în această remarcabilă expediţie românească pe Everest, cea de-a 19-a expediţie internaţională a lui Horia Colibăşanu, în care a cucerit cel de-al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul îl are acum în palmares.

Succesul său este o victorie a curajului şi a tenacităţii, a spiritului temerar, aşa cum este spiritul Timişoarei. Horia Colibăşanu este Cetăţean de Onoare al Timişoarei, titlu ce i-a fost conferit pentru întreaga activitate sportivă şi pentru contribuţia sa la creşterea renumelui Timişoarei în ţară şi în lume. Acum, prin noua sa performanţă, ne dovedeşte, încă o dată, că merită cu prisosinţă această distincţie a oraşului nostru, căruia îi face cinste.

Mult succes, Horia, în continuare. Timişoara este alături de tine.

Dan Diaconu,
Viceprimar al Timişoarei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.