A început mutarea Pieței Badea Cârțan. Primele tarabe au fost aduse în noua locație. Foto

4863

Au început demersurile pentru mutarea provizorie a uneia dintre cele mai căutate pieţe agroalimentare din Timişoara. Piaţa Badea Cârţan va funcţiona, din 1 septembrie, în Piaţa Traian.

Primele tarabe pe care comercianții își vor expune marfa, spre vânzare, au început să fie instalate pe platoul din Piața Traian, luni după-masă.

Schimbarea de locaţie este una provizorie, şi asta pentru că vechea piaţă agroalimentară intră în reabilitare. Potrivit primarului Timişoarei, Nicolae Robu, modernizarea Pieței Badea Cârțan va începe în prima de zi de toamnă şi nu va dura mai mult de 3 luni.

Reabilitarea presupune închiderea pieţei pe laterale şi demolarea unor chioşcuri. Vor fi asigurate mai multe intrări şi ieşiri de urgenţă. Totul va costa 900.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.