L-am cunoscut cu peste 20 de ani în urmă. Făceam presă împreună: eu ca reporter și redactor, el ca prezentator de știri la Televiziunea Europa Nova din Timișoara. Erau vremuri frumoase pentru mass-media. Raul Dudnic era unul din împătimiții de presă de după 1990. Venise în televiziune la câteva luni după mine și aveam o simpatie anume pentru el. Am aflat că deși era absolvent de Agronomie iubea muzica și – ca o extensie – comunicarea.
Ne intersectam în general după amiaza când Raul prelua știrile pregătite în cursul zilei de noi pentru a le prezenta în ”Observator” (buletinul de știri). Pe urmă, drumurile nostre au luat-o în direcții diferite: eu mi-am continuat destinul la alte trusturi de presă din Timișoara, Raul a optat pentru o altă cale pentru a-și împlini menirea. Am aflat că a plecat în Canada. Mai târziu ne-am regăsit pe Facebook. În septembrie anul trecut am avut oportunitatea de a vizita Canada dar nu am reușit să-l întâlnesc, deși mi-aș fi dorit.
Zilele trecute, din întâmplare, am dat peste un articol care aduce la lumină povestea ”canadianului” Raul Dudnic, cu detalii pe care nici eu nu le știam. Drept urmare am obținut acceptul autoarei, Corina Ozon, o timișoreancă ce a găsit – și ea – o altă cale pentru a-și duce la capăt proiectele, la București. Trebuie să-i mulțumesc pentru că mi-a dat voie să preiau articolul de mai jos:
”Despre a fi artist ca stare de spirit și adaptarea din mers
A ales să plece în Canada după 1990, „din tentația schimbării”, cum a spus chiar el. Muzician, instrumentist, om de radio și televiziune, a cântat alături de Paula Seling și Aura Urziceanu, iar acum pregătește lansarea unui CD solo. Și-a întâlnit actuala soție datorită (nu din cauza!)… invaziei din Kuweit, unde ea avea reședință. Era studentă în Ungaria și nu mai avea acces la conturi, astfel că a căutat variante pentru a-și continua studiile și a venit în Timișoara. „Întîlnirea cu Sonia în video store-ul din Pasajul Operei a fost începutul Poveștii”, mărturisește Raul Dudnic.
Astăzi, după ce a trecut de multe bariere și experiențe, spune că adaptarea s-a făcut din mers. „Bariere au fost, cele mai multe legate de comunicare. Deși nu aveam probleme cu limba engleză, comunicarea cu localnicii se întîmplă și la alte nivele, nu numai la cel strict lingvistic. Am descoperit repede că, probabil ca în cele mai multe locuri, localnicii vorbesc și comunică în pattern-uri. A luat ceva vreme până am stăpînit aceste automatisme și nu numai în ce privește limba și comunicarea, dar și vizavi de obiceiurile locului nou, în general. Nu cred că adaptarea are un punct terminus. Numai copiii imigranților născuți în Canada sau veniți la vârste fragede pot fi considerați ca fiind adaptați pe de-a-ntregul. Noi, cei veniți la vârste mai ne-fragede, ne adaptăm din mers, așa cum putem până la adânci bătrâneți.”
Spune că au fost destule decizii care i-au marcat viața, dar memorabilă este întâlnirea cu un personaj care l-a inițiat în yoga: „L-am cunoscut în vara lui ’82 sau ’83 la Portița pe doctorul Gheorghe Jurj (Relu, cum îl știu prietenii). La câteva luni după asta, am intrat în grupul de Yoga de la Casa Tineretului pe care îl coordona atunci. Și acum am încă notițele luate la acele cursuri, și mai arunc, din când în când câte un ochi prin ele.” Desigur că mâna destinului a fost când și-a cunoscut soția: „Destinul pare-se ca a lucrat intens atunci când am cunoscut-o pe actuala doamnă Dudnic, actuala-mi soție. Sonia și fratele ei erau studenți la Medicină în Ungaria, la Szeged, când trupele lui Saddam au invadat Kuweit. Pe vremea aceea reședința ei și a familei era în Kuweit. În urma invaziei toate conturile bancare ale băncilor kuweitiene au fost înghețate; pentru că autoritățile maghiare s-au temut de refugiați de pe urma invaziei, le-au pretins studenților străini să-și plătească taxele de studii în avans. Cum Sonia și părinții ei nu mai aveau acces la conturile lor, au început să caute în țările învecinate alternative pentru studii. Nici Cehia, nici Iugoslavia nu au acceptat; România în schimb i-a primit cu brațele deschise: Sonia studentă în Timișoara, iar fratele ei în București. Mai departe destinul a luat o pauză, și a lăsat lucrurile să curgă firesc.”
Raul este și muzician și un chitarist de excepție. În Timișoara a avut trupe și concerte. Și în Canada a continuat călătoria muzicală: „Da, am cîntat la bas mai mulți ani cu o trupa rock alcatuită din muzicieni români (Nashpa Sound), cu o altă trupă de muzicieni canadieni localnici (Soulstice), iar acum, de câteva luni, am început repetițiile într-o formulă acustică nouă. În câteva săptămâni sper să-mi pot lansa și noul meu CD solo produs cu ajutorul exclusiv a trei muzicieni timișoreni – Sasi Vuscan, Florin Buciu și Cristian Giorgievici. Am mai cântat (bas) cu Paula Seling în două rânduri, în turnee canadiene, și am acompaniat-o pe Aura Urziceanu, tot în două ocazii.”
Mi-a povestit și de munca de radio și televiziune pe care a desfășurat-o și încă o face în Canada: „În prezent produc o emisiune de televiziune (NOI ROMÂNII TV) în Toronto difuzată în toate provinciile Canadei de patru ori pe săptămână pe canalul OMNI 1 și de trei ori pe săptămână pe canalul Rogers Community. În zona muzicală mă lupt de mulți ani să finisez primul (și poate unicul) CD cu compoziții proprii care, probabil se va numi „Afrodisimona și alte zece teribil de scurte povestioare transatlantice”. Radio nu mai fac din 2002, când am început să produc o emisiune TV în limba română. În 1995, când am ajuns în Canada, am avut și prima emisiune radio, Realitatea Românească. A urmat ziarul Jurnalul Românesc, publicat împreună cu Simona Catrina, o noua emisiune de radio, NOSTALGIA, și acum, de 15 ani, emisiunea NOI ROMÂNII TV.”
L-am întrebat dacă are de relatat ceva notabil: „Au fost prea multe, însă probabil cea mai cea este faptul că de 22 de ani pot să fac, în Canada, presa în limba-mi maternă.”, mi-a răspuns el.
Raul este printre persoanele cu cei mai mulți ani de emigrare (de după 1990), din câte cunosc, o fire de artist pe o structură pragmatică și tenace. A făcut și face ce-i place, și recunoaște că mereu ai de învățat, dar că viața trebuie gustată cu ceea ce-ți oferă și că nu e târziu să te ocupi de pasiunile pe care le-ai avut și le-ai purtat peste tot cu tine. Iar a fi artist este o stare de spirit, fără legătură cu spațiul și timpul.”
https://www.youtube.com/watch?v=l7wR04an-2c
Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.
Foto: Arhiva personală Raul Dudnic
Sursa: dupa35.com
