15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

A depășit o coloană de TIR-uri dar a fost proiectat într-un camion. Elicopterul SMURD a aterizat direct pe șosea

Două persoane au fost grav rănite într-un accident care a avut loc, miercuri după-amiază, pe DN 7, între localităţile Păuliş şi Sâmbăteni.

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări a rezultat că un conducător auto în vârstă de 19 ani, din comuna Bârzava, judeţul Arad, s-a angajat în depăşirea unei coloane de tiruri, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 43 de ani. În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-un alt autocamion.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului autoturismului şi a unui pasager aflat pe scaunul din dreapta faţă al maşinii, un tânăr de 23 de ani, se precizează într-un comunicat al IPJ Arad.

Cele două victime au fost prinse între fiarele contorsionate, la faţa locului intervenind un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

„A fost solicitat, de asemenea, sprijinul elicopterului SMURD care deserveşte zona. După ce au fost extrase din autoturism, cele două victime au fost transportate la spital. Aflat în stare mai gravă, conducătorul auto a fost transportat la SCJU din Timişoara, în vreme ce al doilea, a fost transportat la SCJU Arad”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, maior George Pleşca.

Circulaţia pe drumul naţional DN7 (E68) Deva – Arad a fost oprită pe ambele sensuri la km 523 pentru câteva zeci de minute.

FOTO: ISU Arad

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :