99 de ani de la un eveniment de tristă amintire – revoluţia bolşevică

210

La 7 noiembrie 1917, bolşevicii au cucerit (eroic, după relatările propagandei) Palatul de iarnă din Sankt Petersburg şi astfel a fost dat startul Marii Revoluţii Socialiste.

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din Octombrie sau Revoluția bolșevică, a fost lovitura de stat prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse din 1917.

Revoluția rusă a fost o serie de evenimente care au condus în februarie 1917 la răsturnarea spontană a regimului țarist din Rusia, și apoi, în luna octombrie a aceluiași an, la preluarea puterii de către bolșevici și instalarea unui regim leninist („comunist”).

Luna februarie 1917 a adunat toate caracteristicile pentru izbucnirea unei revolte populare: iarna grea, penuria de alimente, oboseala de război… Totul a început atunci cu grevele spontane, de la începutul lunii februarie, ale muncitorilor din fabricile din capitala Petrograd. În următoarele zile, grevele s-au răspândit în întregul Petrograd și tensiunea a crescut. Ciocnirile cu poliția au făcut victime de ambele părți. După trei zile de demonstrații, țarul a mobilizat trupele din garnizoana orașului pentru a suprima revolta, însă o parte a trupelor s-a alăturat treptat taberei insurgenților, care au putut astfel să se înarmeze mai adecvat. Între timp, țarul, disperat, nemaiavând mijloacele de a guverna, a dizolvat Duma și a numit un comitet provizoriu.

Treptat, toate regimentele din garnizoana Petrograd s-au alăturat rebelilor. Revoluția a triumfat. Sub presiunea statului major general, țarul rus Nicolae al II-lea a abdicat la 2/15 martie 1917. Fratele său, marele duce Mihail Alexandrovici Romanov, a refuzat coroana. A fost, de fapt, sfârșitul țarismului și primele alegeri pentru sovietul muncitorilor din Petrograd.

Puterea a ajuns în mâinile unui guvern provizoriu condus de politicieni liberali, în primul rând din partidul KD (Partidul Constituțional Democratic), care reprezenta burghezia liberală. În realitate, acest guvern a trebuit să trateze cu sovietele, care de la începutul lunii martie, se formaseră în principalele orașe ale țării, proclamând revoluția în capitală, și apoi răsărind și în zonele rurale în aprilie și mai.

Perioada de după abdicarea țarului a fost dominată atât de confuzie, cât și de entuziasm. Guvernele provizorii s-au succedat rapid, pe măsură ce revoluția a câștigat în profunzime și pe măsură ce masa de muncitori și țărani s-a politizat. Sovietele, emanații ale voinței populare, nu îndrăzneau la început să contrazică guvernul provizoriu, în ciuda lipsei sale de acțiune și a continuării războiului.

Micul partid bolșevic, finanțat în mare parte de Germania, în scopul de a duce la revoluție pentru a închide frontul rusesc, și căruia Lenin i-a impus o radicalizare strategică, a preluat nemulțumirea generală și a devenit custode al aspirațiilor populare, în timp ce partidele revoluționare rivale s-au discreditat unul după altul, și pericolul contrarevoluției s-a prefigurat.

Lenin a fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fracțiunea bolșevică după ruptura cu menșevicii. În 1906 a fost ales în prezidiul PSDMR. În 1907 s-a mutat în Finlanda din motive de siguranță. A continuat să călătorească în Europa și să participe la numeroase întruniri socialiste, inclusiv la Conferința de la Zimmerwald din 1915.

Un personaj cheie al revoluţiei bolşevice a fost Alexander Parvus (pe numele real Israel Lazarevici Helphand), care a făcut cunoștință la München cu Lenin, iar în 1905 a participat, împreună cu Troțki, la revoluția rusă din 1905. A fost arestat și deportat în Siberia, de unde a evadat şi s-a reîntors în Germania. În 1917 a colaborat cu serviciul de informații al armatei germane, cu care a organizat călătoria clandestină a lui Lenin și a unui grup de acoliți din Elveția în Rusia cu scopul răsturnării guvernării țariste.

La 3-4 aprilie 1917 Lenin, ajutat de Parvus, s-a reîntors la Petrograd, unde a preluat un rol conducător în mișcarea bolșevică, publicând Tezele din aprilie. După o revoltă a muncitorilor eșuată în iulie 1917, Lenin a fugit în Finlanda. S-a reîntors în octombrie 1917, conducând o revoluție armată, cu sloganul „Toată puterea – sovietelor!” împotriva Guvernului provizoriu. Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității Guvernului provizoriu condus de Kerensky și a unei situații de criză profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie, fapt care a repolarizat societatea pe vechea linie de fractură dintre clase.

Guvernul Kerenski, pentru a pune schimbările democratice pe o bază legală, a planificat pentru luna noiembrie 1917 alegeri generale prin care urmau să fie aleși membrii Adunării Constituante. Aceasta urma să întocmească noua constituție a tinerei republici ruse.

Tânara democrație rusă a fost însă înlocuită prin forță de către bolșevici prin așa zisa Revoluție din Octombrie care nu a fost altceva decât un puci militar.

La 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian încă în uz la acea vreme în Rusia, sau 7 noiembrie după calendarul gregorian) grupări militare conduse de liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski aproape fără vărsare de sânge. Gărzile Roșii conduse de bolșevici au preluat controlul principalelor puncte din capitală întâmpinând o slabă opoziție. În noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917 a fost ocupat Palatul de Iarnă, reședința țarilor Rusiei. Acțiunea, condusă de Vladimir Antonov-Ovseenko, a întâmpinat o rezistență minimă, majoritatea locuitorilor orașului Petrograd aflând de evenimente abia a doua zi, din ziar. Ziua de 7 noiembrie a devenit data oficială la care se sărbătorește revoluția. Istoria oficială din Uniunea Sovietică a descris evenimentele ca mult mai dramatice decât au fost în realitate.

Alegerile constituantei au avut totuși loc în noiembrie. Au fost primele alegeri libere din istoria Rusiei. Acestea au fost câștigate de socialiștii revoluționari obținând 380 de locuri. Bolșevicii au obținut numai 168, pierzând clar alegerile. La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători.[1] Bolșevicii nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor și pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forța Adunarea Constituțională.[2] Acest lucru a condus ulterior la lungul război civil dintre bolșevici și adversarii lor socialiști, menșevici și țariști (rușii albi).

Alegerile pentru Adunarea Constituțională, prevăzute încă de guvernul provizoriu Kerenski, au avut totuși loc în noiembrie 1917. În istoria Rusiei au fost primele alegeri ceva mai libere, și ultimele, până în 1991. Au fost câștigate de socialiștii revoluționari obținând 380 de locuri. Bolșevicii au obținut numai 168, pierzând clar alegerile. La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători. Bolșevicii nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor și pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forța Adunarea Constituțională. Acest act a fost una din scânteile care au condus, ulterior, la lungul război civil dintre bolșevici și adversarii lor socialiști, menșevici și țariști (rușii albi).

Succesul bolșevicilor a dus la deturnarea idealurilor revoluției din februarie și a transformat caracterul socialist-liberal al Revoluției din Februarie în unul comunist, a transformat speranța pentru o republică democrată într-o dictatură monopartită. A pus bazele Uniunii Sovietice proclamate în 1922, care a durat până la autodizolvarea sa din 1991.

Actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, îl acuză pe liderul bolşevic Vladimir Lenin că este autorul ideilor care au condus la căderea fostei Uniuni Sovietice. În cadrul unei reuniuni a Comisiei prezidenţiale pentru Ştiinţă şi Educaţie, unul dintre participanţi a citat un poem al lui Boris Pasternak despre influenţa gândirii liderului bolşevic în conducerea ţării.

„Să-ţi laşi conducerea să fie ghidată de idei este corect, dar numai atunci când acele idei conduc la rezultatele corecte, nu ca în cazul lui Vladimir Ilici”, i-a replicat Putin tăios. „Până la urmă această idee a condus la căderea Uniunii Sovietice”, a adăugat liderul de la Kremlin.

„Existau multe asemenea idei, ca de exemplu să le fie acordată autonomie regiunilor şi aşa mai departe. Au pus o bombă nucleară sub clădirea pe care o numim Rusia, care mai târziu a explodat. Nu aveam nevoie de o revoluţie globală”, a subliniat Putin.

În opinia şefului statului rus, implozia fostei Uniuni Sovietice reprezintă „cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul al XX-lea”.

LĂSAȚI UN MESAJ