10.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

5 octombrie, Ziua internațională a profesorului. Cu acest prilej, cursurile se vor transforma în activități

Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an în 5 octombrie. Cunoscută și ca Ziua Mondială a Educației, această zi a devenit, de la an la an, un prilej de a transmite un mesaj clar către întreaga societate privind rolul unei educații de calitate și a profesorilor competenți și motivați în reclădirea speranței într-o lume mai bună. Profesorii din întreaga lume contribuie la progresul omenirii; ei sunt cei care formează copiii în școală, educabilii indiferent de vârstă, întreaga resursă umană a societății și le influențează învățarea și nivelul de competențe.

Există însă multe regiuni în lume în care această nobilă profesie este devalorizată. Ziua Internațională a Educației atrage atenția asupra necesității de a înțelege rolul crucial al educației în construirea viitorului, nu doar din perspectiva profesorilor și a elevilor sau studenților, ci a societății în ansamblul ei.

Așa cum afirma președintele României, Klaus Iohannis, la dezbaterea prilejuită de deschiderea anului universitar 2016 – 2017, ”Timișoara educată – dialog la început de an universitar”, dascălii aleg să opteze pentru această profesie inspirați fiind de modelele de dascăli pe care i-au avut, pentru că doresc să formeze la rândul lor noi generații, iar pentru aceasta societatea trebuie să le acorde respectul cuvenit.

Anul acesta, Departamentul de Științe ale Educației, din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara, împreună cu Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din UVT, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Asociația învățătorilor bănățeni și Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva” din Timișoara vor sărbători Ziua Internațională a Profesorului într-un cadru festiv, prin dezbateri dedicate atât viitorilor profesori, cei care sunt astăzi elevi sau studenți, cât și celor care sunt deja profesori:

9:30 – 11:00 ”Studenții de azi, profesorii de mâine” – demersuri pentru a deveni profesori performanți” – dezbatere cu studenții DȘE (sala A33, UVT).
11:50 – 13:00 ”A fi profesor în România / Timișoara educată” – dezbatere cu cadrele didactice din mediul universitar și preuniversitar (sala A33, UVT).
14:00 – 15:30, Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara, ”Educația în epoca globalizării”(Sala festivă)

În fiecare județ, instituțiile de învățământ își vor desfășura ziua de miercuri prin diverse activități. Programul se stabilește împreună cu Inspectoratul Școlar, în fiecare județ.

Alte subiecte :

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Timișoara pentru TINEri!

Se apropie Ziua Națională a Tineretului, iar Primăria Timișoara a pregătit o diversitate de evenimente dedicate tinerilor, în perioada 21 aprilie...

Citește și :