12.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

5 cetăţeni egipteni, un algerian şi un pakistanez prinși la granița cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa – I.T.P.F. Timişoara au depistat  5 cetăţeni egipteni, un algerian şi un pakistanez care încercau să intre ilegal, pe jos, din Serbia în România.

În dimineața zilei de 19 septembrie, în jurul orei 00.10, operatorul de pe Sistemul Optronic de Supraveghere Attica din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, a observat în apropierea localităţii Moraviţa, pe câmp, lângă frontiera cu Serbia, şapte persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate şapte persoane de sex masculin, care au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul era format din 5 cetăţeni egipteni, un algerian şi un pakistanez, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia pe jos, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fiind anunţate şi autorităţle sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Alte subiecte :

Citește și :