46 de mașini ridicate în această dimineață, la Timişoara

3949

Polițiştii locali din Timişoara au demarat o acţiune de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public din oraş. Miercuri dimineața au fost ridicate 46 de rable care ocupau fără rost locuri de parcare şi care deveniseră casă pentru oamenii străzii.

Acţiunea vine după zeci de sesizări ale timişorenilor.

„Acțiunea a fost demarată chiar de la primele ore ale dimineții, scopul principal fiind acela de a elibera locurile de parcare ocupate de aceste mașini, multe dintre ele transformate în adevărate focare de infecție. Poliția Locală acționează zilnic pentru identificarea locațiilor în care se află autovehicule abandonate și fără stăpân, un sprijin important fiind primit din partea cetățenilor care au sesizat acest aspect de fiecare dată când au observat autovehicule abandonate pe domeniul public, fiind de altfel organizată și o campanie mediatică intensă în acest sens, în urma căreia aproximativ jumătate din autovehiculele sesizate au fost ridicate de proprietari ca urmare a somațiilor aplicate de polițiștii locali”, transmite Loliția Locală Timişoara.

Potrivit polițiştilor, mai sunt alte 134 de cazuri de maşini abandonare care trebuie rezolvate.

2 COMENTARII

  1. Felicitari. Dar mai sunt multe masini de ridicat nu 134. De exemplu pe str. Ion Neculce si pe Gh. Asachi sunt vreo 30 pe atat pe carosabil cat si pe trotuar. Abia se trece de ele. Va rugam ridicatile si pe acestea. Vecinii spun ca politia nu vrea sa le ridice.

  2. Felicitari. Dar mai sunt multe autoturisme de ridicat nu doar cele 134 de care amintiti. De exemplu pe str. Ion Neculce si str. Gh. Asachi sunt vreo 30 care stau de ani de zile si nu se atinge nimeni de ele. Sunt atat pe carosabil cat si pe trotuar. Abia trecem de ele. Va rugam ridicatile. Vecinii spun ca politia nu doreste sa le ridice. Motivul ? E necunoscut.

Dă-i un răspuns lui Ninu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.