22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

3 din 4 gospodării din vestul României au calculatoare. În Muntenia, Dobrogea și nordul Moldovei, unul – da, altul – ba!…

Din totalul gospodăriilor din România, mai mult de jumătate, respectiv 61,9% au avut în anul 2015 un calculator acasă, 66,2% dintre acestea concentrându-se în mediul urban, informează Institutul Național de Statistică.

# 61,0% dintre gospodăriile din România au avut, în anul 2015, acces la rețeaua de Internet de acasă,  66,9% dintre acestea sunt localizate în mediul urban.

# Potrivit rezultatelor anchetei privind accesul populației la tehnologia informațiilor şi comunicațiilor în gospodării, în anul 2015, mai mult de jumătate din totalul gospodăriilor din România (61,9%) dețin un calculator acasă.

# În funcție de mediul de rezidență, s-au înregistrat diferențe în ceea ce priveşte dotare gospodăriilor cu calculator. Astfel, dacă dintre gospodăriile din mediul urban 72,2% sunt dotate cu calculator acasă, în rândul gospodăriilor din mediul rural proporția acestora este de numai 48,4%.

# Din analiza în profil teritorial a înzestrării cu calculatoare a gospodăriilor nu se remarcă diferențe prea mari între regiuni, ponderea acestora situându-se între 50% şi 60% din numărul total de gospodării din fiecare regiune, cu excepția regiunilor: Bucureşti-Ilfov (78,1%), Vest (70,7%) şi Nord-Vest (67,0%). Ponderile cele mai mici s-au înregistrat în regiunile: Sud-Est (54,4%), Sud-Muntenia (54,8%) şi Nord-Est (55,0%).

# În anul 2015, din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, 70,1% au folosit vreodată un calculator.

# Pe medii de rezidență, frecvența utilizării calculatoarelor înregistrează diferențe semnificative în mediul urban față de cel rural, astfel numărul persoanelor care folosesc calculatorul în mediul urban este de 1,4 ori mai mare față de cel al utilizatorilor din mediul rural.

# Proporția bărbaților utilizatori de calculatoare este puțin mai mare decât cea a femeilor: 72,1% față de 68,2%.

# Ponderile persoanelor care utilizează calculatorul au un trend descendent la o analiză pe grupe de vârstă, în sensul că majoritatea persoanelor tinere din grupa de vârstă 16-24 ani (91,8%) folosesc calculatorul, iar procentul scade o dată cu înaintarea în vârstă. Ponderea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 65 şi 74 ani a fost de doar 26,1%.

Alte subiecte :

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 13 – 23 octombrie 2024 o nouă misiune economică în Republica...

Grupul Maxagro va inaugura o nouă stație de asfalt

Grupul Maxagro va inaugura vineri, 12 aprilie, o nouă stație de asfalt, la Sânandrei, județul Timiș. Aceasta e cea de-a treia stație a companiei, celelalte...

Citește și :