3 AUGUST 1919: NOROC sau GHINION pentru TIMIȘOARA?

1482

Timișoara a fost de-a lungul vremurilor într-o zonă pe care mulți și-au dorit-o.
Și a rămas, până la urmă, chiar și de când se află sub administrație românească, un spațiu al multiculturalității și al înțelegerii între oameni de nații diferite.
Cu siguranță, dacă Timișoara n-ar fi fost, ar fi trebuit inventată.
Dacă Timișoara n-ar fi fost, 1989 ar fi fost pentru România cu totul altfel. Timișoara face parte din destinul României.

Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919.
Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3).

Pe 27 iulie 1919, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul revenit statului român, iar în ziua următoare, generalul francez De Tournadre l-a instalat pe dr. Aurel Cosma în fruntea județului nou constituit Timiș-Torontal, primul prefect român.
Între timp, trupele franceze s-au retras treptat din toată zona Banatului care revenea României, acțiune care a luat sfârșit la 31 iulie 1919.
După retragerea trupelor de ocupație din Banatul de est, începând cu 22 iulie 1919, a intrat armata română, la aproape după două luni de la preluarea administrației civile.
În Banat, a venit să preia administrația militară, Divizia a II-a Oltenia, comandată de generalul Iancu Jitianu.
Astfel, în dimineața zilei de 2 august 1919 a sosit la Timișoara un detașament de 480 de jandarmi români de la Arad, iar în după-amiaza aceleiași zile, un detașament de 500 de jandarmi de la Lugoj.

La 3 august 1919, unități ale armatei române, aflate sub comanda colonelului Virgil Economu şi-au făcut intrarea în Timișoara.
Armata română a intrat în Timișoara pe fosta cale a Recașului, azi Calea Dorobanților, pe sub un arc de triumf, apoi s-a deplasat până în piața care, de atunci, se numește Piața Unirii, unde s-a desfășurat solemnitatea oficială de primire.
La primirea oficială făcută în Piața Unirii au luat cuvântul protopopul ortodox al Timișoarei, Ioan Oprea, apoi primarul orașului, Iosif Gemml, care a salutat armata română în numele tuturor locuitorilor orașului, indiferent de naționalitate, apoi fostul vicecomite din partea șvabilor, colonelul Karl von Moller.  Din partea populației maghiare – ziaristul Albert Marton, iar în numele sârbilor protopopul Novacovici.
3_august_1919_Timisoara
La intrarea în Piaţa Unirii a avut loc defilarea Armatei, compusă din două batalioane de infanterie ale Regimentului 2 Româneşti, două companii de mitraliere şi baterii de artilerie.
În după amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 17, la Timişoara a sosit, cu un tren special, I. C. Brătianu, liderul Partidului Naţional Liberal, care deţinea funcţia de premier al României.(sursa: Primăria Timișoara, Wikipedia)

loading...

8 COMENTARII

  1. Un nenoroc/ dezastru/etc ingrozitor. Daca ramanea intr-o republica federala cu Austria, Ungaria, Cehia, etc., Banatul era astazi la nivelul Vestului Europei. Romanii au distrus si distrug acest stat extraordinar care este Banatul.

    • „Daca ramanea intr-o republica federala cu Austria, Ungaria, Cehia, etc., Banatul era astazi la nivelul Vestului Europei”
      🙂
      I-auzi, i-auzi! De ce nu si cu Germania, cu Franta, cu Italia si cu Olanda?! Sa fie acolo cu toti, un fel de Uniune Europeana embrionara, formata, eventual, in jurul „acestui stat extraordinar care este Banatul” pe post de „buricul targului”.
      Ca un detaliu, probabil ca incapatinatii aceia de cehii nu ar fi (fost) prea incantati de idee. Ar mai fi de luat in seama si „cantitatea neglijabila” a imperiului sovietic, dar… ce sa ne mai incurcam in asemenea detalii minore cand e vorba de „acest stat extraordinar care este Banatul”?! Doar o mica observatie: Ungaria este departe de „nivelul Vestului Europei” si nici Cehia nu este foarte aproape.
      Din nefericire, asa cum dinozaurii au avut banatenii lor (dinozaurul pitic), si regatenii sunt nevoiti sa aiba banatenii lor. Asa e cu piticii…

    • Mai bine zis: „ERA sa o patiti CU sarbii”, pentru ca „prietenii” sarbi au binevoit sa ocupe Banatul cel mare (inclusiv teritoriile care astazi apartin Serbiei si Ungariei) la sfarsitul Marelui Razboi, imediat dupa ce trupele germane s-au retras si au lasat terenul liber si in pofida (!) art. III din tratatul de alianta incheiat in 14 august 1916 care prevedea ca „Franţa, Anglia, Italia si Rusia recunosc Romaniei dreptul de a anexa de la Austro-Ungaria toate teritoriile specificate la articolul IV”. In final hipercivilizatiile reprezentate de Franta, Anglia s.a.m.d. nu si-au respectat intocmai cuvantul dat (nu a fost nici prima, nici ultima data) si au marsat pe o „tiganie” (nu a fost nici prima, nici ultima data) de forma: Regatul Romaniei nu a mai primit intregul Banat pentru ca sarbii au primit o bucata consistenta, respectiv ungurii au primit si ei o bucatica. Este drept, nici delegatia romana trimisa de Bucuresti la Paris nu a insistat prea mult pe tema banateana, nu i-a acordat o importanta majora.
      Asadar, ar fi fost posibil ca astazi banatenii sa primeasca lumina de la Belgrad. In rest, pocnitori de genul „acest stat extraordinar care este Banatul”, „civilizatia banateana” si alte asemenea povesti de adormit copiii si adultii saraci cu duhul raman doar vorbe rupte de realitate. Deocamdata, Banatul inca nu a dat culturii si civilizatiei mondiale nimic comparabil cu ce au dat (atat cat au dat) Moldova, Oltenia, Muntenia, Ardealul. Poate mai tarziu…

LĂSAȚI UN MESAJ