18 morţi şi sute de răniţi, după cutremurul de 7 grade Richter, din Japonia

188

Un cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în sudul Japoniei, bilanţul victimelor ajungând la 18 morţi şi sute de răniţi.

Aproximativ 20.000 de militari au fost detaşaţi în sud-estul Japoniei pentru a ajuta victimele cutremurului ce a lovit regiunea Kyushu la doar o zi după ce un alt cutremur cu magnitudinea de 7,3 a fost resimţit în zonă.

Cel puţin 18 persoane au decedat iar alte câteva sute au fost rănite, informează presa japoneză. În jur de 200.000 de locuinţe au rămas fără electricitate în urma cutremurului ce a avut loc la o adâncime de 10 km, cu efecte mult mai puternice decât cel de vineri.

Mii de oameni au fost nevoiţi să petreacă noaptea pe străzi sau în parcuri, iar în acest moment printre dărămături încă se mai află persoane blocate.

Japonia este una dintre cele mai active zone seismice de pe planetă, iar aici au loc 20% dintre cutremurele cu magnitudinea de 6 grade sau mai mult. Seismografele înregistrează, în medie, un cutremur la fiecare cinci minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.