18 martie 1906: 111 ani de la ziua când un celebru bănățean a trezit Europa FOTO-VIDEO

535

Pe data de 18 martie 1906, Traian Vuia devine primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul (avionul Vuia 1).

La 16 februarie 1903, în Copmtes rendus hebdomadaire des seances de l’Academie des sciences din Franţa apare o notă despre un memoriu primit, relativ la un „aeroplan – automobil”.
Autorul memoriului, bazat pe observaţii personale şi pe calcule îndelungate, precum şi pe lucrările precursorilor săi în această materie susţinea, în pofida unei păreri de largă circulaţie de atunci, că zborul cu un aparat mai greu decât aerul poate fi realizat.
Semnatarul memoriului era Traian Vuia, doctor în Drept.
Academia însă îl clasează cu o rezoluţie negativă.
O trăsătură a marilor inventatori est capacitatea de a nu se descuraja în faţă dificultăţilor.

TraianVuia5

Traian Vuia, romanul care vroia să încerce imposibilul la Paris, se născuse la 17 august 1872, în comună Surducul-Mic, în apropiere de Lugoj.
Încă de pe băncile şcolii din Făget, în mintea lui Traian Vuia a început să se înfiripe visul de a zbura, „dar de-adevăratelea”.
Înalta zmee împreună cu prietenii săi.
Adesea se lua „la-ncurcă” cu zmeele celorlalţi băieţi şi aproape întotdeauna le dobora.
Secretul: observă atent curenţii de aer şi ştia să profite de ei, astfel încât să atace şi să captureze cât ai bate din palme celelalte zmee.
Examenul de maturitate îl trecu în 1892.
Pleca la Budapesta şi se înscrise la Politehnică spre a deveni inginer.
Resursele materiale ale părinţilor nu-i puţura însă oferi decât timp de un an luxul studiilor.
Se resemna şi reveni la Lugoj că secretar de avocat, urmând în acelaşi timp Facultatea de Drept din capitală Ungariei, unde se ducea numai la sesiunile de examene.
A urmat un lung şir de ani, în care luându-şi doctoratul în Drept, începu să câştige ceva bani din practică avocaturii.
La un moment dat, reuşise să-şi creeze şi un oarecare renume, când deodată „tânăra speranţa” a baroului
local dispăru fără urmă.
Vuia plecase la Paris pentru a-şi înfăptui o veche dorinţa, un „automobil zburător”.
În acest scop luase în geamantan modelul la scară redusă al invenţiei sale, la care lucrase cu pasiune, dar în tăcere, de mulţi ani.

TraianVuia1

Vuia avea 30 de ani. „Aeroplanul automobil” nu mai era jucărioară unui copil, era macheta unui aparat de zburat, construit după un studiu îndelungat.
Venise cu el în capitală Franţei, fiindcă acasă nu avea nici documentaţia, nici posibilităţile tehnice şi nici sprijinul necesar înfăptuirii lui.

În acea vreme, la Paris, anumiţi oameni de afaceri, interesaţi în obţinerea unor comenzi de baloane pentru armata, acreditaseră ideea că numai aparatele mai uşoare decât aerul sunt sortite succesului.
Este drept, unii pionieri ai aviaţiei reuşiseră în alte ţări să zboare cu aparate mai grele decât aerul, însă maşinile lor nu ridicau decât un singur om şi nu zburau decât câteva zeci de metri.
Pe urmă, era o întreagă problema până se lansau aceste aeroplane în văzduh.
Nici un aeroplan nu izbutise să se desprindă de sol prin propriile mijloace de bord.

Muzeul Traian Vuia 22

Toată iarnă anului 1903 Vuia a lucrat la biblioteca Conservatorului de Arte şi Meserii din Paris şi pe măsură ce studia, convingerea că are dreptate şi că nu greşise şi în calcule i se întărea şi mai mult.
Motorul trebuia să realizeze viteză de rulare a maşinii, indispensabilă decolării.
Automobilele atingeau şi depăşeau această viteză. Proiectul sau cuprindea deci „un chariot-automobile” montat pe 3 sau patru roţi, acre să ruleze pe sol cu viteză, pentru că la un moment dat, tocmai datorită ei, suprafeţele purtătoare ale maşinii să dobândească portanţa necesară ridicării în aer, înzestrat cu o elice făcută de amicul lui Vuia, Tatin şi cu un motor
conceput de Vuia (a modificat un motor „Serpollet” destinat a funcţiona cu vapori de anhidridă carbonică, făcându-l să nu cântărească mai mult de 5 kg/CP).
Ulterior, acest motor a fost înlocuit cu un altul, mai adecvat scopului urmărit. Fondurile necesare i-au fost puse la dispoziţie de lugojeni.

Muzeul Traian Vuia 12

După trei ani, în martie 1906, aparatul în formă să definitivă era gata.
Lumea specialiştilor îi zicea „liliacul”, datorită formei sale asemănătoare aceste păsări şi, mai ales aripilor acestor cheiroptere (aripile sale se puteau plia şi strânge, ceea ce a uşurat mult
transportul şi depozitarea).
Era un original monoplan, cu tren propriu de aterizare şi decolare sub formă căruciorului pe roţi pneumatice, cu motor cu elice, cu plan de susţinere şi dirijare,
aparat foarte stabil în aer, prezentând multiple avantaje tehnice.
Ar fi putut să zboare în anul anterior, însă atunci când Vuia şi-a scos pentru prima dată aparatul din hangar că să-l experimenteze, fiind iarnă şi frig, inventatorul s-a îmbolnăvit de
pneumonie şi a întrerupt experienţele.
În anul următor, în primăvară, la 18 martie, aparatul lui Vuia decola, cu inventatorul în carlingă.
El rula vreo 50 de metri după ce se desprinsese de sol, şi după un salt de 12 metri, la o înălţime de vreun metru, relua contactul cu pământul.

Era, aşadar, pentru prima dată în lume, că un aparat mai greu decât aerul reuşise să se ridice de la sol datorită exclusiv mijloacelor sale de bord.
Dar oficialitatea nu fusese prezenţa.
Rene Chambe scria în 1948: „Vuia a făcut că bătrână Europa să se trezească în 1906. El este primul în timp”.
În martie 1956 „Journal of the Aeronautical Society” avea să consemneze: „la 18 martie este a 50 aniversare a primului zbor mecanic de aproximativ 12 metri efectuat în Montesson, comună din apropierea Parisului de romanul Traian Vuia”, mai scrie Bogdan Benea, în Pionierii aviaţiei româneşti.

Citește și… Personalitate mondială a Banatului promovată gratuit, fără ghid și doar în limba română…. FOTO + VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ