1 Iunie în Parcul Copiilor, tot fără patinoar

1325

Ziua Copilului se apropie vertiginos, dar în parcul destinat celor mici nu există nici acum un patinoar sintetic, aşa cum promiteau autorităţile locale încă de la finalul anului trecut.

Municipalitatea anunţa în luna decembrie 2015 că va amenaja un patinoar în Parcul Copiilor care să poată fi folosit atât iarna cât şi vara. Acesta urma să fie realizat din materiale speciale care menţineau gheaţa de la temperaturi de -40 de grade Celsius până la +40 de grade Celsius.

Iniţial autorităţile spuneau că vom patina în Parcul Copiilor până la finalul lunii martie. Apoi lucrurile s-au schimbat şi a fost înaintat un nou termen: sărbătorile de Paşti. Nici de această dată nu s-a întâmplat minunea, aşa că timişorenilor li s-a livrat un al treilea termen, acesta din fiind data de 1 iunie. Însă nici până acum, cu 12 zile înainte de 1 Iunie patinoarul nu există.

Pentru construirea lui consilierii locali au aprobat, din bugetul Timişoarei, suma de 545.000 de lei, iar contractul a şi fost atribuit, direct, unei societăţi care s-a angajat să realizeze patinoarul cu 532.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.