Ca în fiecare an, de 1 Decembrie mă simt stingher şi culpabil. Pur şi simplu, nu sunt în stare să mă bucur până la capăt la gândul că e Ziua Mea Naţională. Simt un soi de jenă de care cred că aș scăpa exact în clipa în care aș simți că, într-adevăr, e ziua tuturor cetățenilor României.
Mă inhibă televizorul, mă inhibă parada militară transmisă chiar şi la radio, mă inhibă feţele conaţionalilor în faţa fasolei din recolta 2015. Mă inhibă definitiv și bucuria stingheră a ardelenilor mei din Alba Iulia care sunt băgați în seamă de București doar câteva ore pe an, în 1 decembrie.
Mă simt nefiresc pentru că, în timp ce numeroși popi ortodocşi apar pe ecrane, mult prea mulţi popi uniţi au fost conduşi în cimitire după 1948. Mi-e cam rușine și de faptul că nici astăzi românii nu au aflat că românul care a citit proclamația de la Alba Iulia a fost Iuliu Hossu, preot greco-catolic, ajuns, după 1948, în închisoare și, apoi, în domiciliu obligatoriu.
După cum mă pot şi întreba şi cum or sărbători maghiarii ori sârbii Ziua Naţională a României. Fiindcă, istoriceşte vorbind, nu ar avea nici măcar o umbră de motiv pentru a o face. Ceea ce înseamnă că, în realitate, avem o Zi Naţională parțială, ciungă. Chiar jignitoare.
I-am adăugat pe sârbi fiindcă trupele sârbeşti au creat mari probleme aici, în Banat, imediat după 1918 şi a fost nevoie de gesturi cu adevărat eroice ale românilor bănăţeni pentru a se ajunge la respectarea tratatelor internaţionale.
Şi-atunci, ce mai pot face cu mine însumi în faţa unui patriotism pe care îl ratez mereu? Să mă resemnez oare cu gândul că, de îndată ce trec graniţa spre vest, devin patriot? Tot așa cum simt că sunt cu adevărat român de fiece dată când vorbesc cu studenții mei din Basarabia? Să îmi trăiesc românitatea profundă numai atunci când observ că şi ungurii, şi austriecii, şi nemţii, şi francezii încă se uită la mine ca la o supă sleită în care a picat un fir lung și gros de păr?
Eu încă visez ca oamenii politici să găsească o zi frumoasă de primăvară-vară în care să ne regăsim toți cetățenii României. Fiindcă, deocamdată, Ziua Națională înseamnă doar ziua celor care, etnic vorbind, sunt români.
Ciudat cum unul dintre cele mai blânde popoare ale Europei a primit o asemenea zi.
